Avem plăcerea să anunțăm deschiderea competiției pentru bursele Fulbright U.S. Scholar 2026–2027, adresate cadrelor didactice, cercetătorilor și experților americani care dețin titlul științific de doctor (sau echivalent) și doresc să predea și/sau să deruleze activități de cercetare în România, indiferent de domeniul academic.
🔗 Invitație către comunitatea academică din România:
Comisia Fulbright Româno-Americană încurajează profesorii, cercetătorii și specialiștii români să recomande acest program colegilor sau colaboratorilor din SUA – parteneri de cercetare, invitați la conferințe sau experți relevanți pentru domeniul dumneavoastră.
📌 Informații esențiale:
🔍 Catalogul burselor disponibile: Catalog of Awards | U.S. Fulbright Scholars
📅 Durata bursei: 4 sau 9 luni în anul academic 2026–2027 (în unele cazuri, se acceptă și propuneri de minimum 3 luni)
🏛 Instituție gazdă: Orice instituție de învățământ superior din România sau, în anumite cazuri, ONG-uri ori instituții culturale
📩 Termen limită pentru aplicare: 15 septembrie 2025
🎓 Beneficii oferite:
Indemnizație lunară
Transport internațional & relocare
Alocație pentru integrare locală
Acoperire medicală
Sprijin suplimentar pentru membrii familiei (dacă este cazul)
Pentru detalii privind procesul de aplicare și criteriile de eligibilitate:
👉 https://fulbrightscholars.org/us-scholar-awards#steps